Autostrada care pleacă mereu

O poveste de-o seamă cu România, cu șoldoveni, mitici și o sârmă

Am învățat cu toții încă din primele ore de istorie de la școală că Unirea din 1859 a avut la bază o concordie națională, un entuziasm copleșitor și că artizanii ei, masoni și progresiști, au profitat și de o anumită ambiguitate a tratatelor internaționale. Realitatea din arhive impune însă astăzi o altă perspectivă, una care trimite cu gândul la tensiuni între cele două capitale, frustrări profunde, înțelegeri neonorate și alegeri de viață și politice lipsite de orice bază morală.

1866 – „Afacerea Roznovanu”

La doar un an după dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, moldovenii erau deja convinși că Iașul fusese tras pe sfoară. În pofida unei înțelegeri care stipula că în capitala lor ar fi trebuit să rămână ministere importante, dar și cea mai înaltă instanță judecătorească, noul domn a încălcat repede aceste promisiuni. Este de discutat dacă asta s-a datorat moralei laxe a lui Cuza sau presiunilor elitelor bucureștene, mult mai bine conectate la puterea franceză decât cele moldovenești, care aveau relații la Viena și Istanbul. Cert este însă că Vodă Cuza a adoptat sistemul administrativ ultracentralizat al lui Napoleon al III-lea, ceea ce i-a făcut pe antiunioniștii de la Iași să creadă că abdicarea sa e un moment potrivit pentru a revizui această stare de lucruri.

Manifestațiile violente (unele surse vorbesc de zeci de morți) au fost conduse de boierul Nicolae Roznovanu și binecuvântate de mitropolitul Calinic Miclescu. Ca notă de culoare, să menționăm și faptul că la București s-a spus multă vreme că Roznovanu a fost cel care l-a inspirat pe Alecsandri atunci când l-a descris pe Guliță, fiul Chiriței, deși se știe că modelul real a fost fiul boieroaicei Greceanu, pe care poetul și dramaturgul dorea să se răzbune din rațiuni amoroase. Se spune de asemenea că în stradă era și un tânăr diacon voinic, Ion Creangă, care, după tradiția orală, l-ar fi scos pe mitropolit din busculada cu soldații.

1917 – Capitala refugiată și resentimentele din Iași

În timpul Primului Război Mondial, după ocuparea Bucureștiului, guvernul, familia regală și zeci de mii de refugiați s-au mutat la Iași. Orașul, mic și nepregătit, a devenit pentru doi ani capitala de facto a României. Condițiile sanitare și economice grele au dus la reapariția tensiunilor dintre Iași și București. Ieșenii îi acuzau pe refugiați că sunt aroganți și trăiesc pe spinarea Moldovei. Într-un restaurant, un ofițer moldovean i-a înfruntat pe niște politicieni bucureșteni care numeau Iașul un bordei nenorocit: „Dacă nu vă place aici, mergeți la București, la nemți!” a exclamat militarul. Scandalul s-a terminat cu pumni și vânătăi, iar ziarele au transformat incidentul într-un simbol al tensiunilor istorice.

1990 – „Duminica orbului” și Piața Universității

La 20 mai 1990, România a avut primele alegeri libere de după comunism. Ion Iliescu și Frontul Salvării Naționale au câștigat zdrobitor, cu peste 80%. La București însă, în Piața Universității, o mișcare de protest – formată mai ales din intelectuali, studenți și opoziția civică – a contestat rezultatul, cerând „curățarea clasei politice” și respingerea „neocomunismului”. În Moldova, mai ales la Iași, neinformați sau poate manipulați, mulți au perceput acele proteste ca pe o tentativă a unei minorități bucureștene de a întoarce votul majorității. Presa locală vorbea despre „aroganța Capitalei” care nu acceptă alegerea poporului. În momentul acela, a apărut o fractură politică care s-a întins pe mai bine de treizeci de ani. Votul tradițional și preponderent de stânga (PSD) al moldovenilor se poate să aibă legătură cu subdezvoltarea, cu proximitatea față de ruși, dar este și o consecință subtilă a dorinței locuitorilor din nord-estul României de a vota invers decât Bucureștiul.

2025 – Autostrada care ne pleacă de sub roți

Într-un interviu recent la o televiziune națională Ilie Bolojan, premierul român, a avut o exprimare cel puțin ciudată: Doar anul acesta, România va plăti dobânzi în valoare de 11 miliarde de euro. Înseamnă Autostrada Moldovei. A7 costă 11 miliarde de euro. Doar din dobânzi, a plecat Autostrada Moldovei. S-ar putea spune că a fost o exprimare nu foarte fericită. S-ar putea spune că premierul a dorit să sublinieze importanța autostrăzii… Rămâne însă întrebarea: de ce a dat tocmai exemplul ăsta? Cum se face că primul lucru pe care îl vede ca fiind pus în pericol de dobânzi e fix A7? Mai ales că suma aceea nu trebuie alocată într-un singur an.

Să-i acordăm premierului prezumția de inabilitate oratorică și pe cea de scurtă întunecare a elocvenței! Cert este însă că, din nou, când vine vorba de o presupusă renunțare la un proiect național, acesta privește iarăși Iașul și zona de nord-est. Să ne amintim de jignirea pe care o resimțea Ciolacu atunci când i s-a spus că e moldovean și de Traian Băsescu, care a subliniat că nu e nevoie de autostrada Moldovei, fiindcă avem deja un drum expres. Se referea la DN2, care e mai degrabă un cimitir decât o arteră de transport. Toate-s vechi și nouă toate...

Ieșenii zic despre bucureșteni că sunt „mitici”, stâlpi de cafenea, iar în replică aceștia pomenesc de „șoldoveni”, utilizatori în exces ai vocabulei „șî”. Definitorie însă pentru această tensiune dar și pentru situația transportului între Iași și București este exclamația „Sârma, uăi!” care se mai poate auzi și astăzi în capitală, strigată după mașinile cu numărul unui județ din Moldova. Puțini mai știu că ea se auzea printre moldovenii care călătoreau pe vagoanele de cale ferată atunci când trenul ajungea la „civilizație”, adică la porțiunea electrificată.