Zece scenarii neîndeplinite care ar fi schimbat istoria războiului din Ucraina
Ucraina va cădea în câteva zile, pierderile uriaşe de pe front vor declanşa o revoltă internă împotriva Kremlinului, iar conflictul se va transforma într-o confruntare nucleară între Rusia şi NATO
Astfel de scenarii au fost intens discutate în cei patru ani de la declanşarea invaziei ruse la scară largă. Deşi nu s-au materializat, aceste „profeţii” au influenţat deciziile politice şi militare din aceşti patru ani de război.
Într-un articol publicat recent pe Veridica, am analizat pe larg aceste scenarii neîndeplinite şi impactul lor asupra dinamicii conflictului. Textul de mai jos reprezintă o republicare a acelei analize.
1. „Blietzkriegul” rusesc nu a dus la capitularea rapidă a Ucrainei
Înainte de 24 februarie 2022, multe evaluări militare şi politice porneau de la ideea că Ucraina nu ar putea rezista unei invazii ruse la scară largă. În presa occidentală au circulat estimări, potrivit cărora Kievul ar urma să cadă în câteva zile. Fox News relata, de pildă, că în cercuri oficiale americane erau discutate scenarii în care capitala ucraineană ar putea fi cucerită în decurs de 72 de ore. Această capitulare rapidă nu a avut însă loc. Statul ucrainean nu s-a dizolvat, forţele armate au rezistat, iar Kievul nu a fost ocupat.
În primele zile de război, se părea că există şanse de succes pentru blietzkriegul visat de Putin. Armata rusă s-a împotmolit însă în apropierea Kievului, iar apoi a fost forţată să se retragă. În anul care a urmat, Ucraina a reuşit chiar să lanseze contra-ofensive de succes, eliberând şi mai multe teritorii ocupate de ruşi. Ulterior însă, războiul s-a transformat într-unul de uzură, iar pierderile înregistrate pe front au crescut exponenţial, mai ales pentru ruşi, care până în ziua de astăzi plătesc un cost greu pentru fiecare metru pătrat pe care mai reuşesc să îl cucerească. Un studiu recent realizat de cunoscutul think-tank american Center for Strategic and International Studies (Centrul pentru studii strategice şi internaţionale, CSIS) atrăgea atenţia că, după patru ani de război, numărul morţilor şi răniţilor se apropie de două milioane, între care 1,2 milioane de ruşi şi 5 – 600 000 de ucraineni. Dintre aceştia, cel puţin 325 000 de ruşi şi între 100 000 şi 140 000 de mii de ucraineni au fost ucişi, iar restul au fost răniţi, capturaţi sau sunt daţi dispăruţi.
În locul unui colaps imediat, Ucraina a intrat într-un război de lungă durată care a modificat radical parametrii conflictului. Rezistenţa armatei ucrainene a blocat scenariul unei victorii ruse obţinute cu costuri minime, care ar fi reconfigurat rapid arhitectura de securitate regională. Dacă Kievul ar fi căzut în primele zile, războiul s-ar fi încheiat probabil mai repede, cu un rezultat strategic mult mai destabilizator pentru Europa.
2. Conducerea politică a Ucrainei nu s-a refugiat în afara ţării
În primele zile ale invaziei, una dintre marile necunoscute era soarta conducerii ucrainene. Presa internaţională a relatat despre posibilitatea evacuării preşedintelui Volodimir Zelenski, inclusiv despre oferta SUA de a-l scoate din Kiev. Washington Post a analizat ulterior celebra replică a lui Zelenski, devenită un simbol politic al momentului: „I need ammunition, not a ride” – „am nevoie de muniţie, nu de un mijloc de transport [în afara Ucrainei”.
Evacuarea nu a avut loc. Zelenski şi nucleul puterii au rămas la Kiev, într-un oraş bombardat şi ameninţat de încercuire. Decizia a avut o importanţă politică enormă: nu doar că a prevenit apariţia unui vid de putere, dar a transmis societăţii şi partenerilor externi mesajul că statul continuă să funcţioneze. Dacă această conducere ar fi plecat în exil, războiul ar fi intrat într-o logică diferită, cu riscuri sporite de dezorganizare administrativă şi de instaurare a unui regim impus de Moscova. Faptul că acest scenariu nu s-a produs a fost una dintre condiţiile care au făcut posibil sprijinul occidental pe termen lung.
3. Statul ucrainean nu a intrat în colaps economic
În 2022, prognozele economice pentru Ucraina erau profund pesimiste. Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială avertizau că economia ar putea suferi o contracţie de până la 45%, în funcţie de evoluţia războiului. Agenţiile de presă internaţionale relatau despre riscul unui colaps economic generalizat.
Deşi economia ucraineană a înregistrat una dintre cele mai severe contracţii din istoria sa, colapsul nu s-a produs. Statul a continuat să funcţioneze prin sprijin financiar extern consistent, ajustări bugetare, menţinerea unui nivel minim de activitate economică şi reconfigurarea rutelor comerciale. Ulterior, datele Băncii Mondiale au indicat chiar o revenire parţială a economiei.
Totuşi, în aceşti ani, s-a adâncit dependenţa Ucrainei de sprijinul extern. Dacă statul ar fi intrat în incapacitate de plată, conflictul ar fi fost, cel mai probabil, împins mult mai devreme spre o soluţie negociată, în termeni defavorabili Kievului, cu riscul unei capitulări.
4. Moralul societăţii nu s-a prăbuşit în urma bombardamentelor ruseşti
Una dintre mizele strategiei ruse a fost distrugerea infrastructurii energetice ucrainene, cu scopul de a frânge voinţa populaţiei. Presa internaţională a descris această tactică drept o încercare de a forţa Ucraina să cedeze prin frig, pene de curent şi presiune psihologică.
Această cedare nu s-a produs. Deşi iernile au fost marcate de condiţii de trai extrem de dificile — lipsa apei, a căldurii şi a curentului — nu s-a înregistrat o ruptură socială care să împingă statul spre capitulare sau să genereze proteste masive împotriva autorităţilor.
Faptul că presiunea asupra populaţiei nu a produs cedarea aşteptată de Rusia a infirmat una dintre ipotezele centrale ale războiului psihologic. Preţul a fost însă ridicat: epuizare socială, migraţie, pierderi economice şi o presiune constantă asupra serviciilor publice. Dacă societatea ar fi cedat, conflictul s-ar fi mutat rapid din planul militar în cel al capitulării.
5. În Rusia nu a izbucnit o revoltă împotriva războiului
De la începutul invaziei, numeroşi analişti au avansat ipoteza că pierderile umane în creştere vor genera o opoziţie internă faţă de Kremlin. Exista inclusiv aşteptarea ca mamele şi soţiile militarilor ucişi să devină un vector al nemulţumirii publice, pe măsură ce sicriele s-ar întoarce din Ucraina, iar costul uman al războiului ar deveni tot mai vizibil în Rusia.
Totuşi, o revoltă masivă, cu potenţial destabilizator, nu s-a produs. O mişcare internă de amploare ar fi putut scurta durata războiului, dar cu riscul unei crize politice imprevizibile într-un stat cu arme nucleare.
6. Regimul Putin nu s-a prăbuşit sub povara sancţiunilor
În aceşti ani de război, sancţiunile occidentale au fost prezentate frecvent ca un instrument capabil să provoace rapid colapsul economiei ruse. Estimările FMI indicau o contracţie severă, iar în spaţiul public circula ideea că regimul de la Kremlin ar putea fi serios slăbit.
Acest colaps nu s-a produs. Economia rusă s-a adaptat parţial, prin reorientarea exporturilor, control intern sporit şi eludarea sancţiunilor, iar regimul a rămas funcţional. Treptat, strategia occidentală s-a mutat de la aşteptarea unui şoc economic rapid la o logică de erodare economică pe termen lung. Dacă sancţiunile ar fi dus la o prăbuşire rapidă, capacitatea Rusiei de a susţine războiul ar fi fost drastic redusă.
7. Rusia nu a recurs la arme nucleare
În 2022, riscul escaladării nucleare a devenit un element central al dezbaterilor internaţionale. Ameninţările, şantajul şi ambiguitatea strategică a Moscovei au alimentat temerile privind posibila utilizare a armelor nucleare tactice.
Din fericire, această escaladare nu a avut loc. În pofida ameninţărilor repetate făcute de propagandişti ruşi dar şi de exponenţi ai regimului (cel mai vocal este şi acum fostul preşedinte/premier Dmitri Medvedev, a cărui retorică frizează deseori ridicolul, dar chiar şi Vladimir Putin a vorbit în mai multe rânduri de această posibilitate), războiul a rămas unul convenţional. Faptul că ruşii nu au recurs la arsenalul nuclear nu a fost însă rezultatul unui singur factor: a reflectat atât presiuni constante exercitate de Occident, cât şi semnale venite din partea Chinei, care a transmis că aceasta ar fi o aşa numită linie roşie. În acelaşi timp, Moscova a avut propriile calcule: recurgerea la arma nucleară ar fi compromis definitiv orice formă de credibilitate internaţională, inclusiv în relaţia cu statele din Sudul Global şi mai ales cu China de care a început să depindă tot mai mult economic.
Pe de altă parte, ameninţarea nucleară a avut efecte: ea a contribuit la prudenţa administraţiilor occidentale, care au calibrat sprijinul militar pentru Ucraina tocmai pentru a evita depăşirea unor praguri. Astfel, frica de ceea ce nu s-a întâmplat a influenţat decisiv ceea ce s-a întâmplat ulterior, transformând conflictul într-un război prelungit, gestionat sub semnul liniilor roşii nucleare.
8. Unitatea occidentală şi transatlantică nu s-a destrămat
Pe fondul crizei energetice, al inflaţiei şi al costurilor politice tot mai mari, a existat temerea că războiul din Ucraina va distruge rapid unitatea occidentală şi va accentua divergenţele interne. La finalul lui 2022, Reuters observa deja anumite semne de oboseală în interiorul UE în privinţa sancţiunilor.
Totuşi, marea ruptură nu s-a produs. În pofida diferenţelor de priorităţi, solidaritatea occidentală şi relaţia transatlantică au fost menţinute. Regimul de sancţiuni a continuat, coordonarea politică dintre capitalele europene şi Washington a rămas funcţională.
Dacă Occidentul s-ar fi divizat în mod vizibil, Ucraina ar fi fost constrânsă să accepte capitularea, iar Rusia ar fi obţinut o victorie strategică majoră cu costuri mici.
Abia după venirea lui Trump la Casa Albă au început să apară semne de repoziţionare în interiorul Occidentului. Aceste evoluţii nu sunt, însă, o consecinţă directă a acţiunilor Rusiei, ci rezultatul unor dinamici politice care au existat şi înaintea războiului.
9. NATO nu a intrat direct în război de partea Ucrainei
În primele săptămâni ale invaziei, perspectiva unei implicări directe NATO a fost intens discutată, în special prin ideea instituirii unei zone de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei. Alianţa a respins însă această opţiune, invocând riscul unui conflict direct cu Rusia.
Exista, totodată, temerea că NATO ar putea fi atrasă în război nu din proprie iniţiativă, ci printr-o escaladare necontrolată: atacuri care să afecteze infrastructura, teritoriul sau echipamentele militare ale Alianţei. Nu era exclus nici scenariul în care prăbuşirea Ucrainei ar fi forţat NATO să se arunce într-o confruntare directă cu Rusia, dar nici acest lucru nu s-a întâmplat.
Sprijinul NATO a rămas indirect (livrări de armament, instruire, informaţii şi sprijin logistic). Faptul că această confruntare directă a fost evitată a limitat riscul unei escaladări globale. În acelaşi timp, s-a produs prelungirea conflictului, transformat treptat într-un război de uzură.
10. Războiul nu a fost „îngheţat” rapid printr-un acord
În primele luni ale invaziei, au existat evaluări potrivit cărora războiul ar putea fi rapid „îngheţat” printr-un acord negociat. Au circulat scenarii privind o pace timpurie care ar fi consfinţit câştiguri teritoriale ale Rusiei şi ar fi pus capăt ostilităţilor active. Un astfel de acord nu a fost încheiat. Deşi au existat discuţii directe între delegaţiile ucraineană şi rusă, inclusiv la Istanbul, acestea nu au dus la o formulă acceptabilă pentru ambele părţi. Războiul nu a fost transformat într-un conflict „îngheţat”.
Dacă un acord ar fi fost încheiat în 2022, războiul s-ar fi încheiat mai repede, dar cu preţul legitimării agresiunii şi al unei instabilităţi cronice în regiunea extinsă a Mării Negre. Faptul că acest scenariu nu s-a produs a prelungit conflictul armat, dar a împiedicat transformarea lui într-un precedent periculos, în care folosirea forţei ar fi fost recompensată teritorial.
Ce ne învaţă profeţiile neîndeplinite
Realitatea din teren pot da oricând peste cap planurile pe care şi le fac, aşteptările şi scenariile pe care le iau în calcul diferiţii actori aflaţi pe teren. Celebra butadă a lui Mike Tyson, „everybody has a plan until they get punched in the face” (oricine are un plan până primeşte un pumn în faţă) a fost intens citată atunci când planul ruşilor de a învinge rapid Ucraina a dat greş.
Este clar că unele dintre scenariile menţionate mai sus sunt excluse în acest moment. Totuşi, escaladarea nucleară, slăbirea solidarităţii occidentale sau extinderea conflictului continuă să existe ca riscuri latente, prezente în calculele politice şi militare ale tuturor actorilor implicaţi.
Profeţiile neîndeplinite oferă repere pentru înţelegerea prezentului şi indicii pentru evoluţiile viitoare. Războiul din Ucraina este, în acest sens, o istorie a limitelor testate – o istorie în care abţinerile au contat aproape la fel de mult ca acţiunile şi în care evitarea unor scenarii ireversibile a permis, paradoxal, ca un conflict mai limitat ca amploare să continue timp de patru ani. În acest război, ceea ce nu s-a întâmplat a fost adesea la fel de decisiv ca ceea ce s-a întâmplat.