Serioasă sau relaxată, aceasta-i întrebarea

Ce tip de prezentare de vin aţi prefera?

​Lumea vinului e plină de evenimente şi mă refer aici la degustările pe care le organizează cramele şi producătorii. Referitor la acest subiect, m-am gândit să vă lansez o întrebare deschisă: Ce tip de prezentare de vin vă atrage mai mult? Una într-un spaţiu fastuos, cu somelieri în ţinută de gală şi tot ceremonialul de rigoare, sau o degustare relaxată, într-un ambient informal, cu un povestitor hâtru, care vorbeşte „pre limba consumatorului”?

Desigur că există, pentru ambele abordări, argumente pro şi contra. Teoretic, nu e aşa o mare filosofie: stilul de prezentare trebuie ales în funcţie de publicul ţintă. Pentru specialişti, o prezentare mai serioasă (la limită, chiar scorţoasă), iar pentru consumatori, una mai relaxată şi haioasă.

De multe ori, însă, aceste observaţii de bun simţ nu prea sunt respectate. Mulţi producători de vin se plâng că e foarte greu să-i aducă pe consumatori la prezentările de vin, unde, paradoxal, au investit multe resurse pentru a invita un „Master of Wine” (MW), un degustător celebru sau un somelier de marcă. Să fie, în acest caz, nemulţumirea organizatorilor justificată?

Educarea consumatorului

Această sintagmă a devenit un veritabil scop în sine pentru mulţi producători de vin. Prin urmare, „educarea consumatorului” e cea mai bună scuză folosită de către cei care fac prezentări de vin pentru a aborda o atitudine scorţoasă. Logica unei degustări devine următoarea: gustul consumatorului are nevoie să fie educat şi, pentru asta, clientul trebuie „dus la şcoală”, acolo unde nu prea e loc de glumit. Degustarea vinului se transformă, astfel, într-o veritabilă lecţie predată de către un profesor sever unui grup de elevi care trebuie să stea cuminţi „în banca lor” şi să asculte.

Cred că niciun consumator de vin nu are nevoie să fie educat. Dacă vorbim despre educaţia gustului, ea se formează în copilărie, în acea perioadă în care părinţii sau bunicii implementează în memoria gustativă a oricărui copil o bibliotecă de arome, la care acesta se va raporta tot restul vieţii. De cele mai multe ori această raportare va fi una subiectivă, guvernată de emoţie şi nu de logică.

Aşadar, consumatorul vine cu o multitudine de gusturi gata programate încă de la o vârstă fragedă şi nu-i mai trebuie nicio şcolarizare suplimentară la maturitate. Are nevoie, însă, să i se ofere cât mai multe opţiuni, ca să aibă de unde alege. Fiindcă va şti să aleagă, fără doar şi poate. Fiindcă va şti să deosebească un vin bine făcut de unul mai puţin bine făcut, chiar dacă nu va putea explica opţiunea sa cu cuvintele meşteşugite ale unui somelier. Mecanismul e instinctiv şi emoţional, dar funcţionează perfect.

Practica dovedeşte că stilul scorţos de prezentare are, mai degrabă, darul de a intimida decât cel de a atrage consumatorii. Personal, îmi doresc în permanenţă să aflu lucruri noi despre vin şi de aceea merg la cât mai multe evenimente şi degustări. Însă, atâta timp cât cel care-mi livrează informaţia se urcă pe un „înalt piedestal” şi comunică dintr-o postură de magistru, totul dublat de o lipsă endemică de umor, ei bine, pur şi simplu, îmi cam piere entuziasmul.

La urma urmelor, vinul e o fiinţă foarte prietenoasă, atâta timp cât o tratăm de la egal la egal. Vouă cum vă plac prezentările de vin: serioase sau relaxate?