De ce protestele din Iran sunt puţin mediatizate spre deosebire de operaţiunea americană din Venezuela?
Stînga radicală urăşte atît de mult Israelul şi Vestul în ansamblu încît îşi doreşte ca regimul ayatolahilor de la Teheran să supravieţuiască pentru a putea lupta în continuare împotriva „opresiunii”
Se spune în jurnalism că o imagine face cît o mie de cuvinte. La fel, unele detalii, în mare parte ignorate, devoalează mai bine decît analizele extinse, partizanatul care evidenţiază poziţionarea politică şi ideologică a unei bune părţi din mass media occidentale, inclusiv a celor de la noi. Două evenimente majore marchează acest început de an: operaţiunea americană din Venezuela care a dus la capturarea lui Nicolas Maduro şi revoltele extinse din Iran împotriva regimul teocratic brutal al mulahilor.
Venezuela e mediatizată masiv, de preferinţă critic faţă de americani pentru că nu poţi scăpa prilejul să spui ceva negativ despre Donald Trump. Deşi doar cu puţin timp în urmă se vorbea despre crimele regimului Maduro atunci cînd liderul opoziţiei din Venezuela, Ana Maria Machado, primea la Oslo Premiul Nobel pentru Pace. De exemplu dacă pe YouTube puteţi găsi videoclipuri cu manifestările de bucurie ale diasporei venezuelene din diferite colţuri ale lumii, acest aspect pare mai puţin interesant pentru mass media tradiţionale. Oricum, de pildă site-ul BBC are toată deschidere profilată pe Venezuela, cu o suită întreagă de materiale distincte. Şi la noi, site-urile HotNews şi Adevărul, sunt pline cu materiale de tot felul legate de Venezuela.
Problema nu e asta, poţi aborda în diferite unghiuri situaţia dacă o faci echilibrat, e în regulă din punct de vedere jurnalistic, întrebarea e de ce e ignorat aproape complet Iranul? Pe site-ul BBC există undeva îngropat între alte ştiri un singur material despre revoltele din Iran, şi acela despre acuzaţiile ameninţătoare ale ministrului de externe iranian la adresa lui Donald Trump după ce acesta a atras atenţia regimului de la Teheran să nu tragă în manifestanţi. Răspunzînd criticilor faţă de această abordare asimetrică John Simpson, un vechi jurnalist BBC, a venit cu justificarea că instituţia nu are oameni la faţa locului care să-i permită să verifice informaţiile. Justificare care la prima impresie ar putea părea credibilă dacă nu am şti cum BBC, alături de multe alte organizaţii media, inclusiv agenţii de presă, ca Associated Press, prelua conştiincios informaţii livrate de „colaboratori” din Gaza controlaţi de Hamas.
În general, mass media occidentale atunci cînd nu au ignorat protestele din Iran le-au prezentat doar drept revolte de natură economică (inflaţie galopantă, criza apei). Ceea ce e corect, aceste nemulţumiri au alimentat şi acestea protestele, numai că foarte repede manifestaţiile au căpătat un pronunţat caracter politic: împotriva conducătorului suprem, ayatolahul Ali Khamenei, au fost arse postere cu chipul său, şi, foarte important, în favoarea prinţului de coroană Pahlavi, fiul fostului şah.
În ceea ce priveşte mass media de la noi acestea au ignorat aproape complet Iranul. Nu neapărat din raţiuni ideologice, aşa cum se întîmplă în Occident, ci pentru că se alimentează informaţional din mass media cu această patină editorială şi, pe de altă parte, nu pot rezista tentaţiei de a prezenta ceva negativ despre Trump. O eroare regretabilă pentru că deşi ambele evoluţii, din Venezuela şi Iran, deranjează evident Rusia, aspect care ne interesează în chip major din cauza conflictului din Ucraina, criza din Iran are un impact potenţial mult mai serios din acest punct de vedere. Pentru că Iranul este o piesă importantă în angrenajul axei anti-occidentale alături de China, Rusia sau Coreea de Nord şi pentru că regimul ayatolahilor livrează drone Shahed şi Mohajer utilizate de armata rusă pe front, chiar dacă între timp Moscova a trecut la producţia acestora pe teritoriul său.
Dacă însă revenim la întrebarea de mai sus un posibil răspuns îl oferă săptămînalul britanic The Spectator care pleacă de la observaţia că mulţimile care umpleau străzile marilor oraşe şi campusurile universitare din Occident purtînd keffiyeh-uri (eşarfele tradiţionale palestiniene) protestînd împotriva „regimului criminal” din Israel cu sloganuri despre „rezistenţă” şi „opresiune”, manifestaţii mediatizate amplu, cu vizibilă simpatie (după cum a relatat un fost jurnalist de la The Guardian în redacţia cotidianului s-a sărbătorit masacrul din 7 octombrie), pur şi simplu s-au evaporat. Unde sunt însă acum marşurile de solidaritate cu cei care protestează împotriva regimului islamic represiv din Iran, se întreabă The Spectator? Problema e că aceştia scandează „Nici Gaza, nici Liban, viaţa mea pentru Iran!”, protestînd împotriva finanţării de către regim, cu miliarde de dolari, a grupărilor teroriste precum Hamas, Hezbollah şi altora similare, ceea ce îi face din start „nefrecventabili”.
Stînga radicală din spaţiul occidental, în general extrasă din clasa privilegiată din societate, îndoctrinată în universităţi, urăşte atît de mult Israelul şi Civilizaţia Occidentală în ansamblu încît îşi doreşte ca regimul din Teheran să supravieţuiască pentru a putea continua lupta direct şi prin mişcările teroriste ca Hamas şi Hezbollah, împotriva „opresiunii”. „Revolta din Iran a scos la iveală nu numai criza de legitimitate a clasei ayatollahilor, ci şi trădarea progresiştilor occidentali”, observă săptămînalul britanic. „Acum este clar că ura lor faţă de Israel are prioritate faţă de orice altceva, inclusiv faţă de solidaritatea cu poporul iranian care tînjeşte după libertate. Libertatea voastră va trebui să mai aştepte, băieţi – încă nu am distrus statul evreu”. O probă elocventă de relativism moral care nu face decît să scoată în evidenţă cît de toxic a ajuns acest curent radical.