Maimuțele isterice de la meteo

Despre coduri colorate și jurnaliști de doi lei

Era anul 1986. Februarie, cred. Într-o dimineață de duminică, am pornit entuziast către faza pe municipiu a olimpiadei de limba engleză. Concursul se nimerise într-o zi în care nu se ținea Matineul de proză, cenaclul literar la care mergeam de vreo doi ani, tocmai la „Casa Sadoveanu”, în Copou, fiindcă, altfel, aș fi plecat acolo. Am ieșit din lift, am cotit pe holul principal al blocului și m-a lovit un frig năprasnic. Nările mi s-au lipit instantaneu, ceea ce m-a amuzat. Senzație care mi-a trecut repede în momentul în care mâna, fără mănușă nu știu de ce, mi-a rămas lipită de mânerul de fier al ușii. Speriat, mi-am smuls-o lăsând în urmă niște piele din palmă. Noroc că era stânga. Am scris teza, la vreo 15 grade cât erau în sala de clasă și apoi am sprintat spre casă, cu gând să cobor apoi pe Bahluiul înghețat, unde știam că amicii mei de la bloc o puseseră de-un hochei. Mă rog, de ceea ce credeam noi că e sportul ăsta. Cam asta era meteorologia acum patruzeci de ani la Iași. La -24 de grade. Azi... 20 de centimetri de zăpadă blochează orașul.

Bănuțul, bată-l vina

În primii mei ani ca jurnalist, am avut înfruntări fioroase cu INMH, care la vremea aceea avea un fel de monopol al informației meteo. M-au amenințat cu judecata, cu pușcăria, fiindcă Petre Roman dăduse o HG conform căreia presa trebuia să preia, exclusiv și contracost, doar buletinele meteo ale statului. Care erau mult mai proaste decât cele de la AccuWeather, care erau gratuite și foloseau niște sateliți americani care stăteau oricum și la baza prognozelor românești. Motivul invocat de meteorologi era cel al „corectitudinii informației”. Nu știu câte ziare au plătit, mai ales că se zicea „pe surse” că banii ăia erau bașca, adică intrau într-un fond de „premiere și protocol pentru angajați”, ceea ce explica furia celor care îi cereau.

Astăzi lucrurile sunt la fel... dar pe dos. În sensul că tot felul de doamne de la ANM cântă neprofesionist în strună unor prompteriste alarmiste, care prorocesc catastrofe zilnice. Fenomene obișnuite devin „fără precedent”, variațiile sezoniere sunt prezentate ca excepții istorice, iar orice masă de aer rece sau front atmosferic sunt „amenințări”. Iar când lucrurile nu-s clare, apare domnul Arafat, profetul Armaghedoanelor, fitil american în mămăliga balcanică, iar el ne lămurește. E jale! Și dacă nu e, să ne pregătim pentru jale! Limbajul e hiperbolic, codurile colorate (mai ales cel galben) sunt folosite teatral. Cu complicitatea doamnelor de la ANM. Mai ales că, oricine lucrează în presă știe că, o dată pe lună, „se iau colaborările” adică bănuții ăia care sunt teoretic drepturi de autor, iar practic...

Lexicul și codul de culori al catastrofei

În lectura televiziunilor, ploaia devine „furtună violentă”, ninsoarea e „iad alb”, iar vântul de 60 km/h se transformă în „vijelie devastatoare”. Vremea este personificată, e o mașteră haină care îi dușmănește pe români. Ea primește intenționalitate: „lovește”, „mătură”, „amenință”.

Dar cuvintele...! Oh, cuvintele! Oximoroni ca „Iadul alb” se combină cu epitete cum ar fi „năprasnic”, „crunt”, „saharian” sau, preferatul meu, „siberian”. Verbele sunt puternice, așa cum învață jurnaliștii de generație nouă că trebuie să sune un titlu, fiindcă altfel nu sunt click-uri și nu le „intră salariul”. De aceea, fenomenele meteo „lovesc”, „paralizează”, „periclitează”, „amenință”, „distrug” și „nenorocesc”.

Codurile ANM sunt, teoretic, instrumente tehnice, dar televiziunile le folosesc ca semnale dramatice. Hărțile sunt colorate integral, deși avertizarea e valabilă doar pentru o zonă restrânsă. Dacă o să cadă grindină la Cotnari (Doamne ferește!) înroșim tot județul Iași! Hărțile care par că iau foc sunt apoi afișate obsesiv pe ecran, iar știrile sunt reluate în buclă. Codul galben devine o știre, deși el e doar un semnal că o să plouă. Sau că o să fie 33 de grade Celsius.

Omisiunea contextului

O altă tehnică ticăloasă este lipsa oricăror amănunte. De câte ori n-ați auzit fraza „Va ninge abundent și vântul va avea viteze de peste 100 km/h. Pe creste, la peste 1500 de metri”. Pe cine interesează ce se întâmplă în pustietățile alea de piatră nu e clar. E limpede însă că televiziunile mizează pe lipsa de atenție a oamenilor. Și poate pe capacitatea lor redusă de a înțelege.

Un acoperiș smuls de vânt devine un eveniment național, un dig surpat din cauză că nu mai avem specialiști de îmbunătățiri funciare e un „eșec major al statului, datorat încălzirii globale”, orice creștere de debit e o „viitură pustiitoare”, iar căldura de peste vară e un fel de blestem din Dune, o amenințare aproape nucleară la adresa locuitorilor. Nelipsitele imagini cu fântânile arteziene din orașe sunt însoțite de vestitul „vox” în care apare veșnica babă cu pălărie cu boruri mari, care spune că îi e greu, dar se hidratează. Bun, nu e clar de ce nu stă în casă...

Geopolitizarea vremii

Reflexul cultural și memoria colectivă fac ca expresia „vine frigul rusesc” să fie instant recognoscibilă. Meteorologic, aerul rece vine din Siberia de mii de ani. E și un exemplu clasic: Crivățul. Presa amplifică însă identitatea geopolitică a fenomenului pentru a produce tensiune emoțională. Dacă tot dau cu drone, rușii dau și cu niște frig. Că, deh, asta e natura lor, și ăia care explică dinamica meteo pe continent sunt putiniști! De unde naiba să provină frigul?

Deși schimbările climatice sunt reale, presa simte nevoie să le instrumentalizeze și propagandistic. Titluri precum „vortexul polar s-a rupt din cauza încălzirii globale și urmează o iarnă fără precedent” amestecă elemente științifice reale cu exagerări. Aici e vorba despre politica „verde” și despre fantasme europene.

Niște exemple

Fiindcă jurnalismul se face pe dovezi și nu pe emoții sau pe bani luați ca să minți, închei cu câteva studii de caz.

1. Februarie 2014. Presa a titrat: „APOCALIPSA ALBĂ lovește România!” ANM a zis ninsori moderate în SE. Realitatea: București 5–7 cm zăpadă; probleme doar în Vrancea și Buzău.

2. Februarie–martie 2018. Presa zice: „Bestia din Est lovește România!” ANM: val rece continental, normal. Realitatea: −12…−17°C, valori climatologice obișnuite.

3. Iunie 2019. Presa ne anunță: „Furtuni cu putere de URAGAN mătură România!” ANM: vijelii locale 70–90 km/h în Vest. Realitate: pagube punctuale în Timiș; ploi în Cluj.

4. Decembrie 2021. Presa zice: „Capitala sub ape! POTOP!” ANM: ploi moderate 15–25 l/mp. Realitate: 22 l/mp; băltiri provocate de infrastructură.

5. August 2023. Presa: „Furtuni DEVASTATOARE în toată România!” ANM: coduri doar în Vest. Realitate: fenomene severe doar în Timiș/Arad.

Cui folosește o asemenea prosteală, un asemenea derapaj de la realitate? Celor care se hrănesc din audiențe și din click-uri, ăia care au renunțat la a crede că presa are rolul de a informa și au transformat știrile în circ. Nu au scrupule, nu au chemare. Ei nu vin la redacție ci... la „servici”.