Libertarianism neaoș, cu mămăliguță și mujdei
Gânduri despre o utopie
Prin tradiție, cercetările sociologice de la noi conțin o întrebare cu privire la direcția în care se îndreaptă statul român. Tot prin tradiție, răspunsul majoritar este mereu acela că România se mișcă într-o direcție greșită. Niciodată însă nu e limpede de ce. În ultimele luni, se pare însă că motivul pentru această constanță începe să capete o concretețe hâdă și el se referă la virarea evidentă a politicilor guvernamentale spre nuanțe libertariene, străine atât în formă dar mai ales în fond felului de a fi al României profunde.
Utopii, utopii
Platon a inventat Atlantida ca loc ideatic, ca unealtă narativă pe care să-și bazeze discursul filozofic și politic, chit că unii o mai caută și acum pe sub apele albastre ale Mediteranei sau chiar dincolo de ele. Thomas More a inventat insula Utopia, iar numele ei a devenit substantiv comun și a căpătat chiar o nuanță de candoare. Cetatea Soarelui este la rândul ei o închipuire, singurul loc în care poate exista un sistem teocratic și atât de planificat pe cât și l-a imaginat Campanella.
Dar România noastră ce are? De ce nu e și ea demnă de a susține utopii?
Ba bine că nu! Am avut parte de utopia legionară, care își dorea un stat condus de o elită creștină și morală, care să arate ca „Soarele sfânt de pe cer”, deși, la noi, ideea de elită morală e una iluzorie. Am avut parte de utopia comunistă, drept continuare logică a societății socialiste multilateral dezvoltate. Și poate că am fost aproape de ea, doar că dezideratul ceaușist s-a realizat prin furt și corupție generalizate și nicidecum prin repartiția etatistă a plusvalorii. Avem acum o utopie nouă, cea libertariană, derivată din deruta lexical-politică indusă la noi de cuvântul „liberalism”, care pare la fel de nocivă și de naivă precum cele precedente.
Principiile libertarianismului
Prima idee enunțată de corifeii acestui curent (Ludwig von Mises sau Milton Friedman) este principiul nonagresiunii, care susține că oamenii nu ar trebui să plătească taxe pentru servicii sociale de care nu beneficiază. Agresiunea ar fi permisă doar pentru apărarea proprietății sau a vieții, indiferent cât de vag sună acest lucru.
Dreptul la proprietate privată, deși garantat de toate Constituțiile civilizate, este privit cu oarece nuanțe de libertarieni. Conform viziunii lor, de pildă, statul nu ar trebui să aibă nimic de spus despre ce și cum se construiește pe un teren, atâta vreme cât vecinii nu se plâng. Exproprierile ar fi, de asemenea, excluse.
Libertatea individuală în utopia libertariană este una dusă la extrem: oamenii ar putea să-și trimită copiii la școli care nu ar trebui să consulte pe nimeni în privința programelor de studiu, spitalele de stat ar trebui reduse la nivel de dispensare, serviciile publice precum salubritatea sau canalizarea ar trebui să fie opționale, iar transportul, un apanaj al privaților.
Piața liberă și schimbul voluntar ar trebui să fie binomul motor al economiei. Libertarienii resping subvențiile, ajutoarele sociale, schemele de minimis, asistența guvernamentală, monopolurile de stat. În locul tuturor acestor pârghii economice ar trebui pusă capacitatea firmelor private de a gestiona absolut toate funcțiile unui stat.
Cum ar arăta o Românie libertariană? Semnele încep să apară...
În Educație, comasările de școli, creșterea normelor didactice și limitarea drastică a burselor impun deja ideea că școala, chiar și cea gimnazială sau primară, este pentru cei care și-o permit. în Sănătate, măsurile de austeritate au redus deja cu mai bine de treizeci la sută numărul celor asigurați, medicii sunt acuzați constant de fraude, iar spitalele sunt îndemnate să-și eficientizeze activitatea. Toate astea vor duce la accentuarea plăților informale și la creșterea cifrei de afaceri a spitalelor private. Din nou, ai bani, trăiești, n-ai... Transporturile interne sunt sufocate de falimente, dezorganizare, prețuri umflate și incapacitate instituțională. În domenii precum transporturile aeriene sau cele feroviare, acolo unde inițiativa privată are destul loc să se manifeste, se constată incapacitatea de a călători cu avionul de la Iași la Cluj, la Timișoara sau la Constanța.
În domeniul libertăților fundamentale ale cetățenilor asistăm la o manipulare evidentă care pleacă de la enunțarea caracterului lor sacrosant, care devine însă, în sine, un motiv pentru a le cenzura. Iată câteva exemple: dreptul la liberă exprimare funcționează atâta vreme cât nu există opinii contrare politicilor oficiale, fiindcă prin enunțarea unor păreri contrare narativelor oficiale devii un factor care limitează dreptul la opinie. Egalitatea în fața legii e un principiu în care nu mai cred nici copiii, care află de la vârste fragede că nu contează ce faci, ci cine te apără. Formal sau informal.
Cele mai evidente tendințe libertariene se văd însă în domeniul atitudinii față de proprietatea de stat, care trebuie musai privatizată conform cutumei care spune că statul e cel mai prost administrator.
Toate aceste politici au campionii lor, veniți pe filieră liberală sau progresistă, oameni formați în neo-stângismul grețos al universităților americane, care locuiesc confortabil într-o bulă economică a îndestulării, în care au pătruns datorită averii părinților sau datorită relațiilor politice, dar și unii oameni seduși de-a dreptul de farmecul care însoțește inevitabil orice utopie. Ca atare, ei propun un stat minimal acolo unde cetățenii vulnerabili ar avea nevoie de sprijin pentru a intra în jocul pieței și un stat maximal acolo unde elitele politice și economice își conservă privilegiile.
Eterna și fascinanta Românie
Ceea ce nu realizează promotorii măsurilor libertariene este faptul că țara noastră are niște anticorpi extrem de puternici atunci când este pusă în fața unor schimbări radicale. Acest mecanism de apărare s-a format pe vremea când Cuza a decis brusc că toate chestiunile administrative din satele românești se vor desfășura prin intermediul primăriilor, ignorând faptul că în localitățile noastre știau să citească doar învățătorul și preotul. Ca atare, românul are la temelia ființei sale naționale capacitatea de se descurca, de a eluda legile și regulamentele, de a-și conserva filozofia seculară de viață. Cum anume? Iată trei exemple.
În primul rând, va ocoli și mai abitir traseele oficiale de circulație a banilor, în sensul că va lua amploare autoconsumul din gospodărie și va înflori trocul bazat pe plăți informale. Cu alte cuvinte, va reapărea armata de băbuțe care vând clandestin ouă și leuștean. Teoretic, acesta este visul libertarian, ar spune unii. Da, dar el funcționează atâta vreme cât comerțul se face pe căi fiscalizabile.
În al doilea rând, din punct de vedere politic nu se va atinge niciodată majoritatea necesară schimbării Codului Muncii, darămite a Constituției. Iar fără aceste modificări, măsurile libertariene din „pachetele Bolojan” sunt apă de ploaie și pot fi lesne întoarse de Parlament. La limită, este de așteptat chiar ca, exact înaintea termenului de implementare, adică 1 ianuarie 2026, fostul primar al Oradei să se fi întors deja în județul Bihor, alungat de o majoritate PSD – AUR.
În al treilea rând, hai să fim serioși! Cei care propun comasări, tăieri, economii și desființări sunt și ei români. Au deci în ADN-ul lor politic ideea compromisului de dragul unei nepoate, de dragul unei „drăguțe”, de dragul unor secrete din biografiile lor construite mai ales în străinătate, de dragul unor rude conectate la subteranele statalității noastre. Ei par nemți, americani sau francezi... dar nu-s.
Așa cum excesul de mămăligă diluează orice gust, iar mirosul mujdeiului de usturoi ucide orice alt condiment, poporul român va ști să devieze utopia libertariană, topind-o într-o ordine neaoșă. Ceea ce va rămâne însă va fi senzația din ce în ce mai acută că statul e prizonierul unei elite cinice, internaționaliste și lipsite de reprezentativitate și de statură morală. Iar asta se va vedea la următoarele alegeri când, iarăși, ne va pândi pericolul extremist.