Butoanele mediatice, strada, justiţia şi statul de drept (I)

„Nu contează cîţi bani ai, pe cine cunoşti, cît de celebru eşti; contează doar cine te poate trimite la închisoare” (Mihail Hodorkovski)

Remarca lui Hodorkovski, pînă în 2003 unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, pe care Vladimir Putin l-a trimis la închisoare timp de 10 ani, explică perfect, într-o singură frază, lupta acerbă pentru controlul justiţiei şi la noi şi prin alte părţi. Chiar dacă nu e vorba neapărat doar de închisoare ci de interdicţii, limitări, demisii forţate, blocaje politice.

Asistăm la asta chiar în acest moment cînd un documentar Recorder, difuzat inclusiv de TVR, apărut într-un moment convenabil cînd, din cauza opoziţiei acerbe din sistemul de justiţie faţă de reforma pensiilor speciale, imaginea acestuia în spaţiul public este sever afectată, a activat prompt strada, politicieni – în principal din USR, formatori de opinie din societatea civilă, peste 7-800 de magistraţi, care cer toţi urgent „reformarea justiţiei”.

Lui Ion Cristoiu i se pare anormal faptul că dacă în trecut se ieşea în stradă şi societatea civilă şi anumiţi lideri politici se mobilizau împotriva unor adversari politici (Victor Ponta, Liviu Dragnea) acum protestele şi atacurile angrenează forţe politice şi interese (de pildă Nicuşor Dan, USR) împotriva celor aflaţi teoretic de aceeaşi parte a baricadei, în coaliţia guvernamentală. Este însă o mirare probabil voit naivă. Soluţia „cordonului sanitar” pentru izolarea AUR a adus la Palatul Victoria o coaliţie politică eterogenă incompatibilă, nu doar cu interese şi concepţii de guvernare diferite ci şi minată de resentimente majore, dacă ar fi să facem trimitere, de pildă, la relaţia dintre PSD şi USR (un partid relativ minor ca pondere electorală dar care reprezintă principalul vector de influenţă al preşedintelui şi al unor forţe din culise, în plan intern şi extern).

În fapt, dincolo de retorică şi declaraţii, adesea contradictorii, mizele curente reale urmărite de partidele aflate în acest cvartet de guvernare, sunt numirile în fruntea serviciilor secrete şi a celor trei parchete (Parchetul General, DNA, DIICOT). Numai că, în demersul lor de a forţa numirile „potrivite” în fruntea parchetelor, protestatarii avînd vîrf de lance USR şi partea din societatea civilă, ONG-urile, care îi sprijină în mod tradiţional, din convingere sau din interes (acces privilegiat la granturi europene – cele USAID au fost suspendate), se lovesc de prevederi din legile justiţiei adoptate în decembrie 2022 cînd ministrul de resort era Cătălin Predoiu. De unde atacurile din „stradă” la adresa acestuia din urmă şi solicitarea de modificare a acestor legi. Probabil atacul asupra lui Cătălin Predoiu are şi alte cauze, el reprezentînd o posibilă alternativă la premierul Ilie Bolojan care este tot mai contestat în interiorul PNL.

Este un deja vu. Spectaculoase dezvăluiri mediatice în combinaţie cu proteste de stradă şi filipice ale unor cunoscuţi „influenceri” revin periodic în actualitate ori de cîte ori trebuie tranşate mize politice majore, de regulă asociate cu bătălii pentru ocuparea unor funcţii cheie în sistemul de justiţie şi la conducerea serviciilor secrete. Un rol important în această bătălie îl joacă „butoanele mediatice”. Recorder, în bătălia curentă pentru „reforma justiţiei” sau în bătălia electorală din Republica Moldova (în pragul alegerilor parlamentare de acolo a fost difuzat un documentar despre controversatul oligarh moldovean, Plahotniuc, care de-a lungul vremii a baleiat constant între serviciile secrete din România şi Rusia), RISE Project în trecut (dezvăluiri despre Dan Barna care a fost astfel scos din joc la alegerile prezidenţiale care i-au adus al doilea mandat lui Klaus Iohannis) sau chiar Gazeta Sporturilor, pe atunci condusă de Cătălin Tolontan – aflat acum în fruntea grupului media din care face parte şi Recorder, au fost la originea declanşării unor atacuri cu mize politice clare la momente oportune. De pildă Gazeta Sporturilor a fost la originea scandalului Hexi Pharma care după ce a dominat agenda publică cîteva săptămîni a dispărut brusc, definitiv, de pe radarul media. Patronul, Dan Condrea, a murit în mai 2016, într-un accident rutier, Parchetul General stabilind ulterior, într-un dosar separat, că a fost vorba de sinucidere şi a clasat cazul. S-a speculat atunci, lucru greu de dovedit de obicei în astfel de cazuri, că la mijloc ar fi fost vorba de o reglare de conturi între servicii secrete.

Numai că nu avem în faţă un peisaj în alb şi negru, cu forţele ale binelui versus unele ale răului, ci unul cu numeroase tonuri de gri. Cei aflaţi astăzi la manetele de comandă ale sistemului judiciar sunt departe de a fi exemple de integritate. În multe privinţe documentarul Recorder are dreptate. Dincolo de abordarea discutabilă a unor cauze aflate pe rolul instanţelor ceea ce a iritat opinia publică a fost maniera inflexibilă în care sistemul a reacţionat, cu justificări ridicole care vorbeau despre afectarea independenţei justiţiei, faţă de demersul de a modifica prevederi evident inechitabile, exagerate, legate de pensiile speciale sau vîrsta de pensionare. Pe de altă parte, chiar dacă în mod destul de clar o parte dintre ONG-urile care reacţionează prompt în astfel de situaţii, din motive care merită o discuţie separată mai largă, funcţionează la comandă, mulţi din societatea civilă, inclusiv jurnalişti, sunt oameni de bună credinţă dezamăgiţi de racilele evidente din sistemul de justiţie, care fac însă greşeala de a ignora problemele evidente de pe partea cealaltă a baricadei şi de a crede naiv în buna credinţă a unor actori politici, în principal cei din USR, cu toate că au fost înşelaţi în repetate rînduri în trecut.

Problema e că şi criticii sistemului actual, precum judecătoarea Raluca Moroşanu, devenită vedetă în urma declaraţiilor făcute la conferinţa de presă de la Curtea de Apel Bucureşti şi apoi în interviul Recorder, au serioase probleme de credibilitate. În calitate de judecător de drepturi şi libertăţi într-un dosar în care era cercetat Florian Coldea, fost prim adjunct SRI, Raluca Moroşanu a refuzat să permită includerea în dosar a convorbirilor dintre Florian Coldea şi chinezul Wang Yan, care îşi pierduse cetăţenia română după ce SRI l-a considerat pericol pentru siguranţa naţională a României. „Ingerinţa în dreptul la viaţă privată a suspectului Wang Yan ar fi excesivă, iar aspectele indicate de procuror pot fi probate cu alte mijloace”, a argumentat ea atunci. Ceea ce ar putea fi considerată în principiu o poziţie rezonabilă numai că suspiciunile apar datorită persoanei în discuţie, Florian Coldea, considerat de o parte a opiniei publice artizanul, împreună cu Codruţa Kovesi, a ceea ce a primit numele de binomul SRI – DNA acuzat de abuzuri serioase a căror ţintă au fost persoane – politicieni dar şi alţii din afara clasei politice – considerate indezirabile, care trebuiau eliminate din poziţii de influenţă.

Între timp, o fostă procuroare DNA care activează în prezent la EPPO, Elena Grecu, a fost o acuzată de o judecătoare de presiuni făcute într-un proces în care urma să se pronunţe. Şirul de acuze reciproce din interiorul sistemului de justiţie induce multă confuzie şi erodează masiv credibilitatea acestuia. Ce e cert este că au fost destule situaţii în care există bănuieli serioase că au fost îngropate sau minimalizate, într-o formă sau alta, cazuri de corupţie după cum există şi multe alte situaţii – parchetul DNA Prahova a devenit celebru în acest sens – în care procurorii au fabricat pur şi simplu rechizitorii, unele de-a dreptul ridicole, împotriva unor „ţinte”, din raţiuni politice dar şi personale, abuzînd de puterea pe care o deţin.

De altfel chiar primul şef al DNA, Daniel Morar, care a devenit ulterior membru al Curţii Constituţionale, a criticat în cartea sa de memorii „Putea să fie altcumva. O istorie subiectivă a justiţiei după 1990”, apărută în 2022 la editura Humanitas, o serie de practici discutabile, inclusiv „protocoalele” dintre SRI şi DNA. Dar asta nu înseamnă că schimbările la timona justiţiei care au urmat după plecarea Codruţei Kovesi, ajunsă Procuror General European (interesant, cu sprijinul explicit al Franţei şi Germaniei) au marcat un pas major către integritate. Şi nu înseamnă, de asemenea, că tot ceea ce s-a întîmplat în acea perioadă a fost doar o „vînătoare de vrăjitoare”.

Au fost şi multe cazuri reale de corupţie abordate în perioada respectivă, după cum ulterior au apărut semne serioase de întrebare privind actuala echipă din fruntea sistemului de justiţie. RISE Project a publicat în 2025 anchete despre conexiunile imobiliare ale actualului şef DNA într-un „club de elită”. Numele acestuia apare în dosarul Coldea ca martor, ceea ce aduce în continuare în discuţie legăturile problematice între oameni cheie din sistemul judiciar şi cei din serviciile secrete, foşti sau activi. Ceea ce deranjează este că nici RISE şi nici Recorder nu au manifestat acelaşi interes pentru a dezvălui abuzurile din perioada influenţei dominante a binomului SRI – DNA. Un alt element regretabil este concepţia mai mult decît discutabilă a celor din societatea civilă care, de bună credinţă fiind, au considerat la vremea respectivă, şi poate fac asta şi în prezent, că abuzurile în discuţie intră în categoria „victimelor colaterale” acceptabile. O poziţionare totuşi imposibil de justificat în plan moral. Nu te poţi juca cu destinele unor oameni cu motivaţia atingerii unor „ţeluri nobile”, cu atît mai mult cu cît aproape întotdeauna acestea s-au dovedit iluzorii.

În decembrie 2004, atunci cînd a cîştigat alegerile prezidenţiale în faţa lui Adrian Năstase, Traian Băsescu se afla într-o situaţie cvasi-imposibilă: obţinuse formal puterea politică dar statul se află aproape în întregime sub controlul PSD – se utiliza atunci sintagma partidul-stat: administraţie, sindicate, agenţii, numeroase structuri locale. A ales să exploateze împotriva acestui mamut ostil (astăzi vorbim despre „deep state”) vulnerabilităţile create de corupţia generalizată cu tentacule politice utilizînd ca armă mariajul dintre SRI şi justiţie, în principal DNA. În parte strategia a funcţionat iniţial, au fost instrumentate cazuri majore de corupţie şi psihologic a fost demantelată serios ideea impunităţii bazate pe sprijinul politic. Numai că, atunci cînd scoţi „duhul” din sticlă, pierzi controlul asupra acestuia. Mulţi oameni politici şi mulţi oameni de afaceri aveau schelete în dulap. Atunci cînd decizi să deschizi unele uşi şi pe altele să le laşi închise, din considerente politice sau de altă natură, sau atunci cînd abuzînd de influenţa şi pîrghiile de putere oferite de DNA, sub stindardul luptei împotriva corupţiei, o serie de procurori au deschis dosare urmărind considerente personale, de afaceri sau în baza unor resentimente, credibilitatea întregului demers a fost serios afectată.

(Urmează partea a II-a, în curând)